Principalele caracteristici ale inundaţiilor sunt:

• unda  de viitură = fenomen de creştere şi descreştere rapidă şi semnificativă a debitelor şi a nivelurilor unui curs de apă, într-o perioadă de timp dată.
• timp de creştere = perioada de timp în care debitele cresc de la valoarea scurgerii de bază la valoarea debitului maxim al culminaţiei viitoare.
• timp de descreştere = perioada de timp în care debitele scad până la valoarea scurgerii de bază.
• debit maxim (de culminaţie) = volumul maxim de apă care trece printr-o secţiune a unui râu într-o secundă.
• volumul viiturii = volumul total de apă scurs pe râu în timpul viiturii.
• propagarea viiturii = deplasarea undelor de viitură între două secţiuni ale unui curs de apă.
• predictibilitate: prognoze meteo pe termen lung, mediu şi scurt în funcţie de nivelul tehnic al sistemului de monitorizare a vremii şi cursurilor de apă.
• factori de vulnerabilitate: clădiri construite în zona inundabilă; lipsa sistemului de avertizare a populaţiei; capacitate redusă de absorbţie a solului; clădiri şi fundaţii capacitate de rezistenţă slabă; stocuri de alimente neprotejate.

Efecte:

         a) economice, respectiv distrugeri sau avarii la:

• obiective industriale;     
• drumuri şi căi ferate;
• localităţi;
• magistrale de petrol, apă sau gaze;
• linii electrice şi de telecomunicaţii;
• poduri şi podeţe;  
• sectorul zootehnic;
• reducerea exporturilor.

         b) sociale negative

• victime omeneşti;
• evacuarea populaţiei;
• pericol de epidemii;
• întreruperea procesului de învăţământ;
• distrugeri de bunuri culturale;
• provocarea panicii;
• reducerea ritmului de dezvoltare al zonelor afectate şi diminuarea veniturilor populaţiei

c) ecologice negative

• degradarea mediului ambiant;
• poluarea apelor de suprafaţă sau subterane;
• întârzieri în livrarea produselor;
• cheltuieli pentru apărarea în timpul inundaţiilor;
• cheltuieli pentru normalizarea vieţii după inundaţii; 

Măsuri de reducere a riscului: lucrări de apărare (diguri, baraje, canale, poldere (în zona eligibilă nu se găsesc poldere) , controlul eroziunii, etc.).

Măsuri de pregătire specifice: sisteme de detecţie şi alarmare staţii hidrometrice automate de măsurare a nivelului şi temperaturii apei, precum şi a cantităţilor de precipităţii, sisteme de înştiinţare, avertizare şi alarmare a populaţiei; educarea şi participarea comunităţii la acţiunile preventive, exerciţii şi aplicaţii de protecţie civilă privind alarmarea şi evacuarea populaţiei; planificarea lucrărilor de apărare.

Măsuri post-dezastru: evaluarea efectelor dezastrului; căutare-salvare; asistenţă medicală; aprovizionarea pe termen scurt cu apă şi alimente; purificarea apei; supraveghere epidemiologică; adăpostire temporară. 

Instrumente de evaluare a impactului: monitorizarea efectelor, atât de la sol, cât şi prin imagini aeriene (mai ales aerian).

1.2.2.a. Inundaţii ca urmare a revărsării fluviului Dunărea

Fluviul Dunărea dispune de o reţea hidrografică numeroasă pe teritoriul judeţelor Caraş-Severin şi Mehedinţi, dar mult mai redusă cantitativ din punct de vedere al debitului în raport cu ceea ce se adună din vestul şi sudul Peninsulei Balcanice. Având în vedere că fluviul Dunărea ( constituie graniţa naturală ) este graniţa României cu Republica Serbia pe aproximativ 200 km, acest curs de apă este un risc major pentru autorităţile administrației publice şi cetăţeni.  În acelaşi timp, fluviul Dunărea creează premise pentru alte 4-5 tipuri de riscuri şi dezastre.

În lacurile de acumulare PF I şi PF II nu sunt stabilite cote de apărare întrucât debitul lacului este reglat prin cele două baraje.

BAZINUL HIDROGRAFIC CERNA

Valea râului Cerna este singura dintre văile Carpaţilor Meridionali care se înscrie pe întregul traseu într-un culoar tectonic de tip „graben" care delimitează catena Ţarcu – Godeanu şi munţii Cernei de munţii Vâlcanului şi Munţii Mehedinţiului, evoluând rectiliniu pe direcţia N-NE – S-SV. Râul Cerna constituie limita judeţelor Caraş-Severin şi Mehedinţi. Obârşia râului Cerna este considerată a fi izbucul Cernei - Munţii Godeanu. În aval de localitatea Topleţ, râul Cerna părăseşte judeţul Caraş-Severin şi se varsă în fluviul Dunărea lângă Orşova.

Râul Cerna - are izvoarele pe versantul sud-estic al Munţilor Godeanu şi pe aproape întregul său traseu de 84 km (bazin de recepţie de 1433 km²) - pe teritoriul judeţului Caraş-Severin având lungimea de 49 km, prezintă caracteristicele unui râu de munte cu o vale puternic adâncită, cu numeroase sectoare de chei şi bazinete şi cu o pantă mare de scurgere de 30 m/km. 

Debitul mediu multianual al râului se situează la 15,8 mc/s.

Afluenţi de mică importanţă: Gârdomanul, Cărbunele, Ivanul, Balmoşul, Olanul, Craiova, Iauna, Topenia, Iuta şi Prisăcina.

Debitul Cernei - la Băile Herculane – Pecinişca – este de 15,8 m³/s, mărindu-se în aval prin aportul apelor râului Belareca (lungime de 35 km, suprafaţă 706 km²), care are ca afluenţi: pârâul Ranica, Lubiana, Mehadica (lungime de 42 km, suprafaţă 394 km² – cel mai mare afluent al său), Belentinul (lungime de 11 km, suprafaţă 23 km²), Globul (lungime de 29 km, suprafaţă 126 km²).

La Mehadia = 6,66 m³/s Belareca primeşte afluentul Sveridinul (lungime de 14 km, suprafaţă 70 km²).

Râul Belareca - este cel mai important afluent al Cernei cu o suprafaţă bazinală de 706 km² şi o lungime de 35 km, îşi adună izvoarele de pe versantul sud-vestic al Munţilor Godeanu şi de pe cel nord-vestic al Munţilor Cernei, primind în cursul superior o serie de pâraie mici şi abia după ce pătrunde în depresiunea Mehadica, colectează afluenţi mai mari. Înainte de confluenţa cu Cerna, debitul mediu multianual al Belarecăi este 6,6 m³/s, iar altitudinea şi panta medie a bazinului de recepţie este de 400 m/km şi respectiv 18 m/km.

BAZINUL HIDROGRAFIC NERA

Bazinul hidrografic Nera se înscrie integral în limitele judeţului Caraş-Severin având o suprafaţă de recepţie totală de 1.360 km² (exclusiv pe teritoriul României), distribuită în lungul unui traseu al albiei de 131 km.

Suprafaţa de recepţie dezvoltată în malul stâng al colectorului principal este de 665 km², cea din malul drept de 735 km² şi o lungime totală a cursurilor afluente de 422 km.

Râul Nera - are izvoarele sub vârful Piatra Goznei din zona golului montan al Semenicului, o lungime de 131 km, o suprafaţă a bazinului de 1.360 km², cu altitudine medie de 550 m şi o pantă medie de 30 m/km, în sectorul său inferior înregistrând (la Sasca) un debit mediu multianual de 13,2 m³/s, se află în întregime pe teritoriul judeţului Caraş-Severin şi se vărsă în fluviul Dunăre.

Afluenţii principali:

• Negărniţa, Coşava, Helişteagul, care au un bazin de 22-28 km²;
• Miniş - lungime de 24 km, bazin de recepţie 244 km², afluenţi Ponor, Golumbul, Bigăr, Tăria şi se varsă în Nera la Bozovici unde are debitul multianual de 3,26 m³/s;
• Putna - lungime de 26 km, suprafaţă 155 km² (afluent pârâul Ţerova);
• Rudăria - lungime de 22 km, suprafaţă 92 km² (afluenţi pârâul Rudăria Mică);
• Valea Rea;
• Beul.

BAZINUL HIDROGRAFIC CARAŞ

Râul Caraş îşi adună izvoarele de pe versantul vestic al masivului munţilor Semenic şi cel estic al Aninei, obârşia sa fiind o puternică exurgenţă carstică din Munţii Aninei (izbucul de la Cârneala), valea lui pe cursul superior evoluând la contactul dintre depozitele cristaline alohtone ale Semenicului şi sedimentele carbonatate ale cuvetei geosinclinale Reşiţa – Moldova Nouă.

Râul Caraş - are obârşia în izbucul Caraş, apele acestuia provenind din pâraiele care străbat şisturile cristaline ale Culmii Certej, Puşcaşu Mare (Munţii Aninei), străbate 76 km pe teritoriul ţării noastre, vărsându-şi apele în Dunăre, pe teritoriul Serbiei. Are o lungime totală de 85 km şi suprafaţă de recepţie de 1118 km², în cadrul căreia relieful are altitudini şi pante medii cu valori de 10 m/km şi respectiv de 26 m/km.

Afluenţi mai importanţi: Buhuiul (13 km), suprafaţă 40 km², Comarnic, Lupac, Dognecea, Boarcheşul, Ciornovăţul, Gârlişte, Jitin, Lişava, Oraviţa, Valea Lungă, Vicinicul.

Debit multianual - Caraşova - 2,16 m³/s la Vărădia - 6,53 m³/s.

BAZINUL HIDROGRAFIC BÂRZAVA

Râul Bârzava - are obârşia în zona versantului vestic al Semenicului, captează în cursul superior prin canalul Semenic pâraiele ce drenează o suprafaţă bazinală de 30 km², iar prin canalul Zănoaga preia din bazinul Nerei superioare apele de pe o suprafaţă de recepţie de aproape 13 km². Acest surplus de ape a fost necesar pentru acoperirea cerinţelor de apă potabilă şi industrială ale municipiului Reşiţa, în care scop s-au construit barajele de acumulare: Gozna, Văliug (Breazova) şi Secu. Râul are o lungime totală de 127 km şi o suprafaţă de recepţie de 971 km². Debit multianual = 4,14 m³/s.

Afluenţi: Râurile Alb, Secu, Valea Mare, Budinicul, Vornicu şi Fizeşul (lungime 40 km, suprafaţă 111 km²). 

BAZINUL HIDROGRAFIC POGĂNIŞ

Râul Pogăniş – lungime de 72 km, suprafaţa 482 km², debit 12,2 m³/s.

Afluenţi mai importanţi: pârâul Tău, pârâul Igazău, pârâul Secu, pârâul Valea Ştefii;

Reţeaua hidrografică a judeţului Mehedinţi este reprezentată de două artere principale – fluviul Dunărea şi râul Motrul – şi de numeroase artere secundare, unele cu regim permanent, altele cu regim temporar.

Fluviul DUNĂREA, din lungimea totală de 1075 km, 195 km şi-i desfăşoară pe teritoriul judeţului Mehedinţi, de la gura de vărsare a Poloşevei, în vest, până în apropiere de vărsarea râului Drincea în fluviul Dunărea, în est.

În zona de munte, fluviul Dunărea şi-a creat unul din cele mai grandioase defilee din întregul său curs – defileul transcarpatic – lung de circa 130 km, începând de la Baziaş şi până la Gura Văii. În acest sector fluviul Dunărea este adâncă şi prezintă o serie de bazinete şi strâmtori.

Debitul fluviului Dunărea pe teritoriul judeţului suferă modificări puţin însemnate, deoarece în acest sector are afluenţi mai puţin importanţi (debitul mediu anual înregistrat la Porţile de Fier I este de cca. 5800 m³/s, iar în aval de Cetate (jud. Dolj) este apreciat doar la 5.450 m³/sec. În lunile de primăvară şi la începutul verii se înregistrează debitele maxime, când au loc viituri obişnuite ale fluviului, rezultând o scurgere de aproximativ o treime din volumul său anual. În urma ploilor de toamnă se înregistrează o nouă creştere a apelor, iar în lunile ianuarie – februarie are loc un minim de scurgere, ca urmare a îngheţului din perioada de iarnă.

Viteza de scurgere a apei este sub 0,35 m/s pe şenalul navigabil şi sub 0,20 m/s în golful Cernei, faţă de 0,6 până la 1,3 m/s, cât era înainte de formarea lacurilor de acumulare.

Datorită formării acestor lacuri şi scăderii vitezei de scurgere a apei, în prezent, numărul zilelor cu gheaţă la mal şi cu pod de gheaţă este mai mare, în special în golfurile cu adâncimi mai mici.

Din Munţii Almăj, Dunărea colectează apele unor râuri cu bazine hidrografice restrânse ca suprafaţă, dispuse în general pe direcţia nord – sud. Cele mai însemnate sunt: Mraconia, Iuţi, Şviniţa, Ieşelniţa etc. Au lungimi sub 35 km şi bazine hidrografice sub 250 km².

Din principalii afluenţi ai Dunării din zona de munte, menţionăm râul Cerna, care are un aport de ape de 23 m³/s. Lungimea Cernei este de 84 km, din care o parte este pe teritoriul judeţului (cca. 20 km.)

În aval de Orşova se varsă în Dunăre râul Bahna, cu o lungime de 29 km. şi o suprafaţă a bazinului hidrografic de 153 km². Valea acesteia este îngustă şi împădurită. Are ca principali afluenţi, pe dreapta, Racovăţul şi Tarovăţul. În aval de gura de vărsare a Bahnei în Dunăre se întâlnesc Jidoştiţa, Vodiţa şi Slătinicul Mare, râuri mici atât ca lungime cât şi ca suprafaţă a bazinului hidrografic.

În zona de câmpie a judeţului sunt cunoscute râurile: Blahniţa (55 km) şi Drincea (72 km), ambele cu izvoarele în piemontul Getic.

RÂUL MOTRU constituie una din principalele artere hidrografice din partea de est a judeţului Mehedinţi. Are o lungime de 139 km, din care 90 km străbat judeţul Mehedinţi şi un bazin hidrografic foarte evoluat (1.874 km²). Motrul se înscrie ca cel mai important afluent al Jiului datorită, în special, debitului său (15 m/s).

Râul Coşuştea este cel mai important afluent al Motrului, cu o lungime de 40 km şi o suprafaţă a bazinului hidrografic de 425 km².

Huşniţa, alt afluent important al Motrului, îşi are izvoarele în Piemontul Getic prin două pâraie (Husnicioara şi Celnata). Pârâul Huşniţa are un grad mai mare de divagare în cadrul luncii sale largi, uneori inundând aşezările, căile de comunicaţie şi terenurile agricole, în special în perioadele de primăvară şi toamnă şi la ploile torenţiale din timpul verii.

La momentul respectiv, datele hidrologice pe cursurile de apă se prezentau  astfel:

Bazin hidrografic	Postul hidrometric	Volume de apă scurse anual ( mil. m³ )
		An mediu	An secetos 70 %	An secetos 80 %	An secetos 95 %	An ploios 5 %
Dunărea	Orşova	170.108	151.400	141.389	141.389	141.389
Topolniţa	Halânga	70	70	50	37	112
Drincea	Izmaşa	33	33	24	17	54

 

BAZINUL HIDROGRAFIC AL DUNĂRII ÎN ROMÂNIA

1.  JUDEŢUL MEHEDINŢI

Nr. crt.	Cursul de apa	Volume de apă scurse anual ( mil. mc )
		An mediu	An secetos 70 %	An secetos 80 %	An secetos 95 %	An ploios 5 %
1	Mraconia	28	24	21	16	45
2	Dunăre am. Confl. Cerna	170.108	151.400	141.389	120.875	231.966
3	Bahna	57	45	41	30	91
4	Bahna am. Cofl. Racovăţ	43	35	31	23	67
5	Topolniţa	85	68	61	45	137
6	Topolniţa am. confl. Clişevăţ	51	47	42	31	92
7	Topolniţa am. confl. Pleşuva	70	56	50	37	112
8	Blahniţa	19	15	14	10	31
9	Blahniţa am. confl. Bahniţa	4	3	3	2	6
10	Bahniţa	7	6	5	4	11
11	Blahniţa am. confl. Apa Jienei	16	13	12	8	27
12	Drincea	34	27	24	18	56
13	Drincea am. confl. Saracov	23	18	17	12	38

 

SERBIA

       Fluviul Dunărea primeşte mai mulţi afluenţi de-a lungul sectorului panonian sudic.  Afluenţii de pe malul drept din Croaţia sunt: Drava (la km. 1382,5 pe Dunăre), Vuka (la km. 1333), Sava (la km. 1170), Velika Morava (la km. 1103), Mlava (la km.1092), Pek (la km. 1058,3), Timok (km. 845,5) si câteva torente din Serbia. Pe malul stâng, Dunărea primeşte Tisa (km. 1215), Timiş (km. 1154), canalul DTD (km.1076) şi Nera (la graniţe româno – sârbe, la km. 1075). În sectorul Porţile de Fier Dunărea primeşte mai mulţi torenţi de pe malul drept (RS) şi de pe malul stâng (RO).

Regimul debitelor pe Dunărea panonică de sud este influenţat de afluenţii importanţi – în special Tisa (cel mai important afluent al Dunării 157,186 km²) şi râul Sava (al doilea afluent ca mărime 96,419 km²). Tisa şi Sava cresc semnificativ debitul Dunării, în timp ce Drava şi ceilalţi afluenţi au influenţa considerabil mai mică  asupra regimului debitelor Dunării, aşa cum se poate vedea în tab. 1.

Regimul debitului Dunării este caracterizat de două sezoane distincte: sezonul ploios (aprilie – iunie, cu valuri de inundaţii produse de topirea zăpezii) şi sezonul uscat (septembrie – ianuarie).

Tabelul 1

Profilul	Punctul de vărsare în Dunăre	Aria bazinului	Debit la vărsare		Debit maxim la vărsare şi anul producerii
			Anual	Lunar
	km	km²	m³/sec	m³/sec	m³/sec
Bezdan	1425,5	210,250	2,355	749-7,043	8,360 (1965)
Bogojevo	1367,4	251,593	2,890	959-8,153	9,250(1965)
Slankamen	1215,5	254,961	3,690	1,093-9,885	11,420(2006}
Smederovo	1116,0	525,820	5,310	1,454-13,080	14,800(2006)
Veliko Gradiste	1059,8	570,375	5,550	1,461-14,152	16,865(2006)

Dunărea panonică de sud în amonte de Cheile Porţile de Fier este caracterizată de largi văi aluvionare şi maluri joase. În trecut, zone mari de luncă (Baranja în Croaţia, Backa şi Banat în Serbia) au fost inundate de cîteva ori în acelaşi an. Pentru acest motiv, protecţia organizată împotriva inundaţiilor a început încă de la sfârşitul sec.18/începutul sec.19, fluviul fiind mărginit de grinduri de-a lungul ambelor maluri. Protecţia împotriva inundaţiilor şi asanarea unor întinse zone joase au făcut posibile dezvoltarea urbană, rurală, a traficului precum şi a producţiei agricole.

Totuşi, există două puncte de-a lungul Dunării panonice de sud care au păstrat aproape intacte zonele de luncă: o zonă întinsă, predispusă la inundaţii la gura de vărsare a râului Drava (cca.40,000 ha in HR si RS) şi în amonte la confluenţa cu Tisa (cca 20,000 ha).

Râul Velika Morava este afluentul tributar al Dunării din zonă, cu un bazin hidrografic de 37.320 km². Râul Milava, cu un bazin de 1.864 de km² este afluent al Dunării lângă Ram. Râul Pek, 1.237 km², este afluent în aval pentru Dunăre lângă Veliko Gradiste. Timokul este ultimul afluent al Dunării în Serbia cu un bazin de 4.630 km², fiind realizat din împreunarea Beli Timok, 2150 km² şi Crni Timok 1269 km² lângă Zajecar. De la Bregova până la Dunăre, circa 15,5 km, Timokul este graniţa naturală între Serbia şi Bulgaria.

Râu	Punct de control	Bazin hidrografic (km²)	Debit
V.Morava	LJ. Most	37.320	230
Pek	Kusiće	1.220	9,.02
Mlava	Rašanac	1.063	9,.69
Porečka reka	Topolnica	455	3,.67
Timok	Tamnić	4.191	29

Situaţia actuală în Serbia:  structurile (naturale) de protecţie împotriva inundaţiilor sunt aproape continue de-a lungul malului stâng al Dunării. De-a lungul malului drept grindurile sunt construite în unele localităţi în regiunea Srem, în zona Belgradului şi continuu de la Smederovo (km 1116) până la Golubac (km 1040 în amonte de Cheile Porţile de Fier). Acestea sunt sisteme de infrastructură din "prima linie"  reconstruite extensiv după inundaţiile catastrofale din 1965 (în amonte de km fluvial 1.255) şi de asemenea în zona lacurilor de acumulare de la Porţile de Fier (în aval de km. fluvial 1.255) unde condiţiile de apărare împotriva inundaţiilor au fost serios alterate după indiguire. În prezent grindurile au o înalţime mai mare de 5 m., cu o creastă largă de 5 – 10 m, permiţând protecţia

 împotriva inundaţiilor pe cca. 100 ani, cu o margine liberă suplimentară de cca. 1,2 – 1,7 m. În  prezent, nivelul protecţiei împotriva inundaţiilor este satisfăcător cu excepţia câtorva oraşe de-a lungul Dunării: Novi Sad, Belgrad, Smederovo, Veliko Gradiste şi Golubac, unde structurile de protecţie împotriva inundaţiilor au o margine liberă insuficientă în raport cu nivelul inundaţiilor luat în calcul la proiectare, datorită unor criterii de urbanism.

În Cheile Porţile de Fier câteva aşezări de pe teritoriul sârbesc au fost relocate la o altitudine mai mare în timp ce altele au fost protejate împotriva inundaţiilor prin izolarea cu ziduri de aparare.

Barajele de la Porţile de Fier sunt folosite în comun de RO şi RS. Ecluzele acestor baraje sunt deschise la maxim pe durata inundaţiilor din cauză că lacul de acumulare Porţile de Fier I nu poate reţine volumul de apă în caz de inundaţie, datorită volumului său mic în comparaţie cu volumul de apă (suplimentar) în caz de  inundaţie.

Grupul de lucru nu îşi asumă fraza marcată cu culoare aibastră.